Măsuri pentru PNRR: Ciolacu anunță reforme și controale.
Măsuri urgente pentru PNRR: Marcel Ciolacu promite reforme și inspecții neanunțate
Trâmbițe care anunță reforme și promisiuni. Premierul Marcel Ciolacu a declarat cu emfază că banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt prioritatea imediată a guvernului. S-a jurat că va pune o presiune „uriașă” – este o expresie de efect, dar traducerea realității rămâne un mister – pentru finalizarea investițiilor care, nu-i așa, au tras frâna de urgență de când s-au promis prima oară.
Într-un moment de parcă sinceritate nesolicitată, Ciolacu și-a declarat intenția „fixă” de a merge neanunțat pe șantierele de investiții publice, în toată splendoarea lor neterminată: autostrăzi, școli, spitale, clădiri rezidențiale – pe scurt, o listă de neîmpliniri care lovesc ca un bumerang în imaginea guvernanților. „NU sun înainte!” – și cetățenii nici că mai pot de entuziasm. Dar presiunea, să nu uităm, „uriașă” se va simți peste tot. Sau cel puțin asta se spune atunci când colțurile sunt rotunjite cu lozinci despre proactivitate.
Comisia Europeană, jaloane și șantiere „vizitate în secret”
La început de ședință guvernamentală, Marcel Ciolacu ne-a vorbit despre nevoia drastică de acțiuni rapide. Soluții asumate, decizii „la virgulă” pentru jaloanele Comisiei Europene – totul se derulează sub umbrela minunatelor reforme așteptate de români încă din vremuri imemoriale. Realitatea însă cere o explicație mai concretă decât acest spectacol retoric lipsit de detalii substanțiale.
Autodesemnat inspector al propriilor proiecte ratate, premierul afirmă că va merge să vadă „cu ochii lui” cum se prezintă situația. Pitoresc, nu? „Nici primarul, nici constructorul, nici ministrul” nu vor ști de vizitele acestei tipologii de controlor fără preaviz. Și totuși, presiunea aia despre care tot vorbește – pe cine va afecta? Sau mai important, cine o va simți cu adevărat, în afară de cei deja obișnuiți cu promisiuni goale?
Strategii pentru Europa și spectacolul promisiunilor politice
Revenind, impresia generală este una de mobilizare aparentă. Presiunea „uriașă”, „măsurile urgente” și „vizitele neanunțate” nu pot salva credibilitatea unei clase politice psedoproductive. Într-o țară în care jaloanele europene sunt de mult sinonime cu întârzieri și amânări, cuvintele mari și gesturile de scenă rămân doar decoruri fragile pentru realități din ce în ce mai greu de ignorat.
