Situație inedită în Superligă! Cine plătește merge cu avionul, restul cu autocarul
Mizerabilitatea din Superligă: Avion pentru unii, autocar pentru restul
Superliga românească dă lecții despre cum să îți gestionezi penibil criza financiară. Gloria Buzău vine încă o dată în lumina reflectoarelor cu o situație desprinsă dintr-un manual al nonsensului administrativ. Deplasarea lor pentru meciul de la Cluj împotriva CFR este împărțită… la propriu. Cine are bani face călătoria cu avionul, restul suportă ore lungi pe drumuri terestre, într-un autocar ponosit, alături de antrenorul Eugen Neagoe.
Realitatea este sobru-amuzantă: călătoria cu avionul durează mai puțin de o oră, dar „privilegiații” trebuie totuși să se târască până la București. Prin comparație, sărmanii rămași pe pământ își pot petrece între șapte și zece ore la mila condițiilor de trafic.
Cine sunt norocoșii care zboară?
Zece jucători, privilegiați fie din punct de vedere financiar, fie datorită altor criterii obscure, vor lăsa autocarul în urmă. Vorbim despre David Lazar, Alexandru Greab, Alexandru Ișfan, Bradley de Nooijer, Dragoș Albu, Alessandro Cirrani, Israel Puerto, Alexandru Jipa, Alin Dobrosavlevici și Grigore Turda. Numai ei vor experimenta confortul unui drum scurt, de doar o oră, în timp ce restul colegilor își antrenează răbdarea pe drumuri.
Absurditatea continuă
Concesiile forțate de problemele financiare ale Gloriei Buzău sunt un exemplu grotesc de cum colapsează cluburile în tăcere. Sezonul trecut, echipa nici măcar nu a avut bani pentru cantonamente, iar jucătorii ajungeau direct la stadion ca niște eroi locali decăzuți. Și culmea ironiei, aceasta nu este prima oară când recurg la asemenea artificii. Un alt episod similar a avut loc la o deplasare anterioară, tot la Cluj, dar împotriva celor de la „U”. Șase jucători au zburat, iar la întoarcere li s-au alăturat încă trei. O veritabilă rușine logistică fără cap, coadă sau scop clar.
Este clar că problemele financiare ale echipei sunt mai mult decât o povară; au devenit un simbol viu al administrației dezastruoase din sportul românesc. Împărțirea lotului între o clasă „lux” și o alta „low-cost” nu face decât să scoată în evidență prăpastia absurdă creată de incapacitatea de a prioritiza nevoile unei echipe.
Consecințe asupra performanței
Mai rămâne ceva din unitatea echipei când unii dintre jucători sunt obligați să suporte un tratament mai prost decât restul? Cum poate o echipă să funcționeze ca un întreg când diferențele financiare sunt afișate cu o nonșalanță înspăimântătoare? Aceste întrebări rămân fără răspuns, dar ele bântuie inevitabil moralul unei echipe deja fragilizate de instabilitatea continuă.
Problema nu este doar despre întârzierea cu care un autocar ajunge față de un avion. Este despre fractura psihologică, despre sentimentul de apartenență, despre încrederea pe care jucătorii o pot avea în conducerea clubului lor. Și Gloria Buzău, din păcate, devine un studiu de caz rușinos pentru viitoare generații de sportivi și manageri care vor să evite asemenea catastrofe administrative.
