Siegfried Mureșan: E greu să redirecționezi banii din PNRR spre apărare
Destinația banilor din Fondul de Redresare și Reziliență, între legalitate și realitate
Siegfried Mureșan, eurodeputatul român, a pus accent pe imposibilitatea legală de a redirecționa fondurile din ceea ce UE numește pompos Fondul de Redresare și Reziliență (RRF) către investiții în apărare. Ideea este simplu respinsă, nu pentru că nu ar fi esențială, ci pentru că s-a construit pe piloni legali care leagă banii de pandemia de COVID-19. Însă, într-o Europă zguduită de crize multiple, se pare că hârțogăria birocratică e mai vitală decât securitatea statelor membre.
Potrivit lui Mureșan, legalitatea întărită de „unanimitate” face schimbarea aproape imposibilă. Instrumentul creat ca răspuns la pandemie, sprijinit atunci de toate statele membre, este acum sub asaltul unei realități implacabile: securitatea europeană. Și ce face Comisia Europeană? Propune soluții alternative, evitând muncile sisifice ale unanimității; un joc complex, dar eficient.
Criza energetică, pilon principal al RRF
Fondurile de redresare și reziliență au fost deja ajustate pentru a include obiective de securitate energetică sub pilonul RePowerEU. Această amprentă a fost lăsată în urma invaziei ruse din Ucraina. Însă oricât de utile par aceste ajustări, ele sunt insuficiente. Dependența energetică de Rusia se reduce încet, iar cetățenii plătesc, în continuare, un preț usturător în acest joc geopolitic murdar.
Cu un parfum birocratic, acest fond devine o „unealtă utilă”, spunea Mureșan, de parcă independența energetică s-ar atinge doar prin listări finanțate. Dar legalitatea este cel mai puternic scut, iar modificările de fond cer decizii de unanimitate, o iluzie în politica europeană actuală.
Banii de coeziune: prioritatea sau încăpățânarea statelor membre?
Mureșan subliniază că fondurile de coeziune nu pot fi redirecționate, decât dacă statele membre decid să facă asta. În timp ce Comisia dă undă verde „flexibilizării” banilor rămași necheltuiți, se pare că multe state preferă să-i păstreze strânși la ciorap, alimentând infrastructuri duale, în timp ce nimic nu garantează că acele investiții vor fi folosite la momentul potrivit.
Așa-numita voință națională rămâne bariera supremă. În spatele ușilor instituțiilor europene, asistăm la o telenovelă politică în care fiecare țară joacă după propriile reguli. În loc să fie un actor comun pe scena globală, Uniunea Europeană dă impresia că unii membri încă nu și-au terminat niște jocuri de-al șoarecele și pisica când vine vorba de resurse comune.
Problemele apărării – o Europă blocată în trecut
Eurodeputatul Riho Terras a diagnosticat problema fundamentală a apărării europene: lipsa voinței politice. Investițiile pentru apărare au fost tratate cu superficialitate ani de zile. Terras evocă necesitatea unor capabilități orbitale și sisteme de apărare aeriană, dar rămâne de văzut dacă Europa reușește să depășească mentalitatea fragmentată care o definește.
Dacă Europa continuă să ignore standardizarea și cooperarea, aceste sume uriașe vor fi risipite pe ambiții naționale inutile. Tobias Cremer pune punctul pe „i”: investițiile trebuie coordonate și gândite strategic. O piață internă pentru apărare europeană ar aduce eficiență, dar pare prea greu de atins de liderii care încă văd granițele naționale ca ziduri insurmontabile.
Reflecția asupra sistemului european
Problema de fond rămâne aceeași: o Europă blocată între birocratizarea excesivă și lipsa unui consens real al statelor membre care să prioritizeze interesul comun. În timp ce deciziile fundamentale se clatină sub greutatea unui sistem proiectat greșit, marile puteri globale avansează într-un ritm amețitor. Și tot noi, cetățenii UE, suntem martorii acestui spectacol tragic, plătind scump pentru indecizia liderilor noștri.
