Nicuşor Dan despre folosirea maşinii Primăriei în campanie.
Nicușor Dan și „limitele” între Primărie și campanie
Într-un univers al contradicțiilor politice și al justificărilor ce sfidează logica, Nicușor Dan sparge orice barieră a normelor etice, redefinind conceptul de „utilizare a resurselor publice”. „Dacă mă duce mașina Primăriei acasă, poate să mă ducă și la o dezbatere” – un răspuns care merge mai mult spre ironia sorții decât spre raționament responsabil.
Primarul Capitalei, într-o conferință de presă, oferă acest „argument” ca răspuns la întrebările despre legitimitatea folosirii mașinii oficiale în plin sezon electoral. Dacă un primar poate converti funcția într-un avantaj personal, atunci poate că ar trebui să ne întrebăm ce alte „premise logice” mai justifică astfel de acțiuni. Oare Primăria e un serviciu de taxi personal pentru primari în drum spre dezbateri televizate? Sau pur și simplu, conceptul de neutralitate electorală este pentru alții?
Justificarea: Strategie sau cinism?
Nicuşor Dan continuă, cu o nonșalanță șocantă, încercând să cosmetizeze această practică printr-un raționament ce trădează o încredere excesivă în puterea funcției sale. „Credeți că ar trebui să folosesc o mașină personală după ce mă duc acasă? Nu, căci este mai eficient să folosesc mașina Primăriei”. Aceasta este pledoaria sa în fața celor care, poate, mai au curajul să-l întrebe.
Ceea ce rămâne de înțeles aici este că eficiența personală trișează responsabilitatea instituțională. Acest mod de a masca încălcarea normelor cu motive banale privează orice urmă de credibilitate. De fapt, funcția publică devine, pentru unii, doar un instrument în slujba propriei campanii.
Cine plătește prețul confuziei?
Este oare normal ca cetățenii unei capitale să întrețină duelurile politice ale unui oficial ales? Mașina Primăriei, achitată din banii contribuabililor, pare să fie acum deturnată pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost destinată. Acest episod ar putea servi drept studiu de caz despre cum resursele publice pot deveni o extensie comodă a ambițiilor personale, fără măcar un strop de regret.
Departe de a fi doar un episod izolat, exemplul lui Nicușor Dan subliniază încă o dată cum politica românească refuză să învețe lecția adevăratei separații între interesul public și cel personal. Și, din păcate, factura acestui amestec o vor plăti, ca de obicei, aceiași cetățeni care așteaptă responsabilitate și integritate de la aleșii lor.
