Luminița Odobescu, noul consilier al lui Marcel Ciolacu.
Fosta ministră de Externe devine consiliera lui Marcel Ciolacu
Luminița Odobescu, fostă șefă la Afaceri Externe și binecunoscută pentru poziția sa ca consilier pe probleme europene al președintelui Klaus Iohannis, a fost numită consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului. Această mișcare, publicată în Monitorul Oficial, nu arată altceva decât cum politica românească își reciclează figurile, servindu-ne aceeași rețetă veche, dar ambalată într-un nou context oficial. Cât de eficiente sunt aceste numiri? Rămâne de văzut dacă acest rol va influența ceva real sau va fi doar o altă bifă pe un CV impresionant.
De asemenea, schimbările la Cancelaria Prim-ministrului continuă într-un ritm amețitor. Alina Georgiana Cimpoieru și Ciprian Văcaru s-au alăturat-echipei pe aceeași poziție de consilieri de stat. Într-o altă hotărâre oficială, premierul Marcel Ciolacu a numit pe Madlen Șerban secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Să fie aceasta o simplă umplere de posturi vacante sau movile mici, dar simbolice, pentru consolidarea pozițiilor de influență?
Sportul național: funcții pentru fidelii de partid
Pe de altă parte, Constantin-Bogdan Matei, un fost parlamentar PSD, a fost desemnat să preia conducerea Agenției Naționale pentru Sport, cu rang de secretar de stat. Decizia nu reprezintă altceva decât urmarea inevitabilă a sistemului bine rodat al recompenselor politice, unde loialitatea este moneda cea mai valoroasă. Sportul românesc, și așa uitat în beznă, este acum condus de alt „insider” politic.
Cum se perpetuează jocurile de culise
Ca o declarație cinică despre modul în care funcționează instituțiile profund ancorate în algoritmul politic, aceste numiri demonstrează perfect că talentul, expertiza autentică sau inițiativele inovatoare sunt aspecte secundare. Singurul criteriu care contează este afinitatea cu rețelele de influență bine închegate.
Rețeta nesfârșită a „reînnoirii” politice
România continuă să fie scena unor aparente jocuri de inovație administrativă pe care cetățeanul obișnuit le privește cu o combinație de apatie și resemnare. Instituțiile publice devin mai degrabă un loc rezervat pentru amiciții politice decât spații pentru schimbări eficiente. Ce altceva poți să observi decât un sistem incapabil să înțeleagă că oamenii s-au săturat de aceleași fațete politice reciclate la nesfârșit?
