Lavinia Șandru: „Cred și lupt pentru o Românie puternică. Faptele ne definesc mai mult decât vorbele”
O voce care clamează „normalitatea” în vârtejul politic
Lavinia Șandru, validată drept candidată prezidențială din partea PUSL, pare hotărâtă să-și proiecteze imaginea de simplu cetățean în rândul unui electorat mereu flămând de promisiuni. Vorbește despre o „Românie puternică” și își pune destinul în fața comparațiilor obișnuite din politica noastră modernă. „Sunt un om normal, simplu”, declară ea, oferindu-și, probabil neintenționat, propria caricatură.
Cu un trecut profesional divers – fostă jurnalistă și politician – și cu un doctorat în Științe Politice care, ea subliniază, „nu este plagiat”, Lavinia Șandru atacă frontal această obsesie a titlurilor și a hainelor de scenă. Însă nu putem să nu ne întrebăm: oare nu același discurs politicianist plin de „eu-sunt-diferit” îl ascultăm de decenii?
Promisiuni late într-o lume ascuțită
Șandru clamează sus și tare că diplomele sau hainele nu definesc valoarea unui om, nici politica. Ea aduce în discuție „legea mamelor”, o „realizare” de care părinții a peste 2 milioane de copii ar fi beneficiat. Dar în haosul retoricii, este greu să ne uităm dincolo de pomelnicul tipic de „realizări și eșecuri”. Ce înseamnă această lege pentru viitorul unor generații uitate într-o țară parcă încremenită în nostalgia promisiunilor?
Candidata se apără în avans, recunoscând că de acum înainte lucrurile negative spuse despre dânsa vor crește odată cu impactul pe care îl estimează. „Sper să se spună și lucrurile adevărate”, afirmă ea, punctând de parcă ne-am afla într-un proces inevitabil și nesfârșit al devorării oricărei figuri publice. Totuși, mărturisirile de onestitate nu șterg tocmai sentimentul că auzim o rescriere metodică a unui scenariu trunchiat.
Cuvinte frumoase, dar faptele?
„Cred în Dumnezeu, dar nu-mi afișez ostentativ credința.” O afirmație care strigă decență dar care, din păcate, paradoxal, tot strigă. Șandru nu uită să menționeze că adevărul este singura strategie viabilă, însă am auzit, oare, prea rar acest refren în reluările nesfârșite ale clasei politice? „Fiecare om să fie judecat după faptele sale,” spune ea, dar cât de mulți politicieni au dovedit că această idee poate trăi dincolo de cuvinte?
O mie de greșeli, dar câtă speranță?
„Am greșit ca orice om, dar nu am furat niciodată,” insistă candidata, consolidând o poveste despre integritate aproape mistică. Dacă România trebuie să fie puternică, cum spune ea, atunci suntem forțați să privim nu doar la cuvintele calde, ci și la terenul fragil al unei realități dure, în care „adversarii puternici” par să fie mereu la pândă.
Lavinia Șandru își încheie declarațiile cu o formulă de așteptare: fără pretenții de perfecțiune, dar cu o promisiune personală de a deveni mai bună „decât ieri.” Poate e un început, dar mulți ar spune că timpul pentru „începuturi” e demult trecut, iar țara pe care ea o vede „puternică” așteaptă nu doar să fie luptată, ci reconstruită de la zero.
