La 11 ani după Colectiv, centrele pentru marii arşi lipsesc.
La 11 ani după Colectiv: un record rușinos al ignoranței sistematice
Tragedia de la Colectiv rămâne un simbol al eșecului autorităților române. Deși au trecut 11 ani, cele trei centre pentru tratarea marilor arși, promise de atâtea guverne, sunt încă inexistențe. Două dintre proiecte sunt finalizate în proporție de doar 20%. Este revoltător cum, în fața unor tragedii evidente, statul român continuă să rămână într-o stare de parodie administrativă.
Doar 20% progres în doi ani: un exemplu de cinism birocratic
Ministerul Sănătății informează că centrele pentru marii arși din Timișoara, București (Grigore Alexandrescu) și Târgu Mureș sunt complet departe de termenul de finalizare. Proiectul de la Timișoara, cel mai „avansat”, este abia la 60%. Este greu de înțeles cum, la atât de mulți ani după Colectiv, reformele în sectorul sanitar zac îngropate în hârtii, licitații și fonduri pierdute. De ce trebuie întotdeauna să plătim cu vieți omenești pentru lipsa de responsabilitate a instituțiilor?
Un proiect blocat și reluat fără entuziasm
Demarat inițial în 2018, proiectul centrelor a stagnat în mod scandalos până la sfârșitul lui 2021, conform Ministerului Sănătății. După negocieri cu Banca Mondială, lucrarea a fost reluată în 2022, promițând un termen de finalizare în 2026. Practic, întreaga situație demonstrează nu doar o absență cronică a voinței politice, ci și o gestionare amorțită a fondurilor destinate acestui proiect. Iar cetățenii, tăcuți și neglijenți, acceptă această bătaie de joc ca pe o rutină zilnică.
220 milioane de euro și totul pentru… promisiuni
Cu o valoare totală estimată de 220 milioane de euro, acest proiect pare un alt exemplu perfect al modului în care banii publici dispar fără a produce rezultate palpabile. În loc să vedem blocuri operatorii funcționale și secții de ATI moderne, avem doar promisiuni goale. Sumele pentru echipamente, ridicându-se la 100 milioane de euro, stau suspendate în incertitudinea unei licitații nesfârșite. De ce nu simte nimeni urgența? Cine va răspunde dacă, la următorul dezastru, victimele vor avea aceeași soartă dureroasă?
Tragedii reînviate în indiferență
În spatele rapoartelor și cifrelor reci, se ascund vieți pierdute, familii devastate și o durere care nu poate fi uitată. Lipsa acestor centre reprezintă mai mult decât un eșec administrativ. Este un semnal clar că suferința colectivă, oricât de mare, nu reușește să zdruncine un sistem falimentar. Poate fi acesta punctul cel mai jos al responsabilității naționale sau mai avem de săpat?
