Kelemen Hunor: Aș putea facilita o discuție Ciolacu-Trump prin Viktor Orban.
Kelemen Hunor, liantul surprinzător dintre București, Budapesta și Washington
Într-o declarație ce ar putea revoluționa perspectiva diplomatică a României, liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă cu nonșalanță că ar putea intermedia o discuție între premierul Marcel Ciolacu și fostul președinte al SUA, Donald Trump. Totul, desigur, prin intermediul controversatului Viktor Orban, premierul Ungariei. Dar stați! Înainte să aplaudăm, să ne întrebăm cum de nici măcar opinia lui Hunor nu a fost solicitată de actualul Guvern. Se pare că, de două luni, liderul UDMR e lăsat să rămână pe tușă, ca și cum contribuția sa ar fi irelevantă.
„Dacă pot să ajut România, o ajut oricând,” declară acesta cu o siguranță debordantă. Dar cine i-a cerut ajutorul? Nimeni. Într-o guvernare care pare să-și ignore propriii aliați de coaliție, Kelemen Hunor spune că este dispus să facă eforturi pentru țară. Totul frumos pe hârtie, dar în practică, tăcerea oficială devine asurzitoare.
Viktor Orban, „salvatorul” constant
Și să nu uităm: atunci când România a dorit sprijin, cum ar fi în cazul Schengen, Orban a fost (surprinzător?) receptiv, potrivit lui Hunor. Sau este acesta doar încă un exemplu al lejerității cu care guvernanții români își plimbă speranțele de la un vecin la altul? O relație care ar trebui să fie simplă și eficientă devine un spectacol de bunăvoințe forțate și ajutoare de conjunctură.
Orban, cel care și-a făcut o reputație din a sfida UE, pare să fie mai implicat în dosarele României decât mulți dintre oficialii acesteia. Cât de ironic ca Ungaria să devină, în viziunea unui lider UDMR, cheia către marile cancelarii ale lumii. Un adevărat paradox geopolitic care arată cât de fragmentată este strategia noastră externă.
Cine are nevoie de lideri care să vorbească?
Totuși, tragi-comedia atinge un punct culminant atunci când aflăm că Hunor nu a fost consultat „nici măcar cu părerea” de la venirea acestui nou guvern în funcție. Poate vi se pare o chestiune minoră, dar iată: vorbim despre unul dintre partenerii-cheie ai coaliției aflate la guvernare. Dacă liderul UDMR e ignorat complet, ce speranțe mai au cetățenii simpli în privința unei reprezentări reale la nivel înalt?
Este o lecție amară despre cum România tratează competența ca pe un moft. Când Hunor, prin Ungaria și Viktor Orban, ar putea deschide uși către personalități precum Donald Trump, prioritățile guvernului pare să nu includă dialogul real. Sau poate că acest fapt spune mai multe despre lipsa de viziune decât am vrea să recunoaștem.
Viitorul rămâne în ceață
Kelemen Hunor, în pofida ignorării deliberate din partea colegilor săi de coaliție, își asumă un discurs de oarecare mândrie patriotică și declară că e gata să „încerce”. Sigur, bune intenții există; dar ce facem cu un sistem politic care pare să uite că obiectivul final ar trebui să fie interesul național?
De fiecare dată când această coaliție coboară standardele dialogului intern și expune incapacitatea de a coopera între membrii săi, pierdem din vedere o lecție de bază – și anume că politica nu ar trebui să fie despre afilieri sau ignorația confortabilă. Hunor spune că poate ajuta. Guvernul îl ignoră. Iar România rămâne în așteptare. Cine beneficiază cu adevărat?
