Daniel David: Pentru România, aderarea la OECD este un proiect național
România și obsesia de a privi către OECD: o misiune, nu un proiect
Ministrul Educației, Daniel David, își scoate din palmaresul discursurilor obișnuite o nouă promisiune glorioasă: aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Ar putea părea măreț, însă, mai degrabă, ne întrebăm dacă nu cumva acesta este doar un alt balon umflat mediatic menit să mascheze lipsa cronică de soluții reale din învățământul românesc.
David descrie această aspirație ca fiind un „proiect de țară”. Sună impresionant pentru o țară unde proiectele de țară ajung, de obicei, să fie doar teme de lucru pentru guvernări eșuate. În spatele acestui anunț stă o sesiune de lucru comună între România, Bulgaria și reprezentanții OECD, axată pe reformele curriculare. Sesiunea aceasta, deși sună bine pe hârtie, este una dintre multele întâlniri sterile care rar aduc adevărate schimbări pentru elevi.
Învățământul românesc între diagnostice și parodii
Ministrul vorbește despre un „diagnostic” al sistemului educațional. O terminologie înaltă, care ascunde evidențele unei învățături perimate, constrânsă de un curriculum învechit și un sistem ce promovează mediocritatea. În timp ce David analizează „punctele tari și slabe”, elevii continuă să învețe în școli fără dotări de bază, iar profesorii supraviețuiesc în umilința unor salarii ridicole.
Ce vedem aici? O încercare de a delega deciziile, sub umbrela OECD, către o externalizare politică. Nu pentru că ar exista un real respect față de evidența bazată pe date, ci pentru că așa pare mai convincent să muți responsabilitatea.
OECD: ghid ori mască pentru neputință?
Se ridică întrebarea: este OECD un aliat autentic sau doar o mască elegantă pe care România o poartă în fața cetățenilor săi? Ministrul admite că mare parte din viziunea sa se bazează pe date oferite de această organizație. În practică, însă, cifrele și analizele se pierd într-un tăvălug birocratic național unde implementarea reală este o dilemă ce ține mai degrabă de voință politică decât de accesul la statistici internaționale.
Știința ministerială: între vorbe mari și realități mici
Daniel David declară că intenționează să implementeze educația „bazată pe dovezi”. De ce ne simțim străini față de această perspectivă? Poate din cauza faptului că, de ani buni, școala românească este încă un teren propice pentru experimente goale de conținut, ori poate fiindcă „dovezile” sunt doar concepte frumos înșirate fără suport real în clasele prăfuite din mediul rural.
Practic, ministrul jonglează cu o formulă elitistă, dar uită esențialul: un elev nu poate învăța prin „tehnici”, atunci când baza este șubredă. Sistemul educațional românesc are nevoie de mult mai mult decât de statistici și teorii, are nevoie de investiții reale și respect pentru profesori, părinți și elevi.
