Daniel David, despre apetitul pentru mesaje mesianice: Când devii antisistem, te crezi special și cauți pe cineva și mai special
Daniel David și obsesia pentru lideri mesianici
Într-o societate postmoderna precum România, dorința disperată pentru un lider care să salveze tot – asta denumește Daniel David drept „apetența pentru mesaje mesianice”. De unde vine acest comportament? Simplu. Dintr-o emancipare ce rămâne blocată în vanitate și iluzie. În loc să devină piloni ai schimbării autentice, oamenii preferă să renege instituțiile, șefii, regulile și se proiectează în căutarea unui salvator idealizat.
Ministrul Educației, Daniel David, taie direct în miezul problemei. Într-un interviu acordat emisiunii „Insider Politic”, afirmă că această tranziție haotică din mentalitatea socială face ca indivizii să se autoimagineze „mai speciali” decât realitatea le dictează. De ce ar mai respecta atunci o structură ierarhică sau o instituție politică, când tot ce contează este propria aură simbolică? În esență, respingerea sistemului vine la pachet cu o idolatrizare bolnăvicioasă a unor lideri politici care promit minuni.
Antisistemul – fantoma emancipării goale
Nu mai punem preț pe competență. În loc ca meritocrația să devină punctul central al unei democrații reale, oamenii proiectează lideri fantasmagorici. „Cineva mai special, cineva mai aparte”, spune David. Tocmai pentru că emanciparea adevărată este dureroasă și grea, mulți se complac într-un soi de rebeliune haotică. Antisistemul nu este decât ecoul unei societăți necoapte care renunță la orice formă de structură coerentă.
În loc să consolidăm instituțiile democratice și să alegem funcționari care să dovedească „bun simț”, cetățenii se pierd în vise utopice. Liderii reali, cu competențe administrative și profesionale, devin o nimica toată în raport cu „figurile mitice” menite să răstoarne sistemul. Interesant este că aceste figuri ajung să fie idolatrizate exact de aceia care rezistă procesului de maturizare civică.
Democrația clasică? O relicvă pentru emanciparea superficială
În comparație, o democrație așezată nu se construiește în jurul caracterului „special” al liderilor, ci pe baza competențelor probabile. Când devii antisistem, subliniază Daniel David, îți conturezi liderul mai întâi ca pe un mit, în speranța că acesta va compensa neajunsurile propriei tale realități. Este un paradox al fragilității sociale, care scoate în evidență falimentul educației civice și lipsa unei orientări clare spre progres colectiv.
Pe măsură ce această fază de emancipare trece, cu greu putem spera că erorile sistematice vor fi rezolvate dacă umflăm cu dezinvoltură iluzia unor lideri „unici” drept soluție. Emanciparea nu este sinonimă cu răzvrătirea fără noimă împotriva instituțiilor, ci trebuie să fie un proces lent, bazat pe rațiune și fundament politic solid.
