Cum a fost la protestul AUR: „Să aveți grijă la buzunare!”
„Un milion de români”. Protest sau scenă de comedie națională?
Un frig pătrunzător, stropi de ploaie parcă veniți să amplifice absurdul situației și un protest ce te face să te întrebi dacă ești într-un film prost. Liderul AUR, George Simion, visa la o mulțime cât un milion de suflete, doar că spiritul evenimentului părea mai degrabă o comedie nebunească, decât o demonstrație de forță. Piața Victoriei, metroul, străzile deveniseră un teatru plin de personaje și replici absurde.
Dialog la metrou: conspirații și întoarcerea Bucovinei
Pe traseul spre protest, o femeie, cu eșarfă tricoloră la gât, își etala părerile conspiraționiste: război, dictatură, „mamele și soțiile” chemate să lupte. Nu mai era loc pentru realitate, doar pentru o frenezie naționalistă hrănită din fantezii istorice și scenarii apocaliptice.
Din alt vagon, o strigare răsună: „Să ne dea Bucovina înapoi!” – o chemare patetică spre trecut, fără niciun plan concret sau conștientizare a prezentului. Ce altceva să explice starea acestei națiuni, dacă nu dorința patologică de a trăi în fantasme?
Băile închise și glumele fără gust
La Victoriei, șoc și groază – toaleta din metrou este închisă. Și ce altă soluție decât glumele de o calitate îndoielnică, ca un bilet ieftin la un spectacol de bâlci: „Mă piș pe pereți! La Guvern!”, urmărit de hohote de râs amar, semn al degradării și frustrărilor colective.
„Patriotismul” de 10 lei
La Universitate, tarabele vindeau iluzii ieftine: steaguri, cocarde, eșarfe. Totul la 10 lei. Probabil prețul minim pentru a simți că aparții unui grup furios, fluturând simboluri pe care le înțelegi vag, dar îți dau o falsă mândrie națională. Patrioți de ocazie, continuau să strige ordine și să accepte absurdul.
Mânia populară și discursurile grotești
„Vedeți ce ne face să facem un singur om?”, striga o femeie, transformând un lider într-o figură mesianică. Alții plângeau pentru șansele lor ratate de a se poza cu George Simion, transformat într-un idol pseudo-tragic. Protestatarii nu erau uniți de un scop clar, ci de un haos comun, exprimat prin vulgul replicilor lor agresive.
Scene absurde: „Vopseaua de ouă ca simbol național”
Pe metroul de întoarcere, o femeie purta pe fața ei culorile tricolorului, dar în povestea ei se ascundea marea realitate tragicomică: albastrul era machiaj, iar galbenul… carioca fiicei ei. Dacă simbolismul se reduce la ridicol, putem oare să mai vorbim despre o identitate națională autentică?
Astfel s-a derulat un protest ce nu a fost altceva decât un amalgam de idei confuze, orgolii patriotice și momente de grotesc sincer. Poate unii au plecat acasă convinși că au schimbat ceva, dar realitatea – rece și la fel de umedă ca ziua protestului – rămâne aceasta: o națiune care își dezbat strigătele în bălți și ecouri fără sens.
