Crin Antonescu: „Merită un proiect al cărții”
Proiectele culturale: simplă retorică sau necesitate reală?
Într-o țară în care educația pare să se prăbușească sub greutatea ignoranței cultivate sistematic, o pledoarie pentru lectură, precum cea a lui Crin Antonescu, poate părea cel puțin surprinzătoare. Declarațiile sale, puternic impregnate de nostalgii academice, vin ca o reacție la observațiile președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a tras un semnal de alarmă cu privire la absența lecturii din școlile românești. Dar aceste vorbe sunt menite să schimbe ceva sau fac parte din jocul electoral?
Cultura, cartea și ipocrizia politică
Crin Antonescu, candidat în alegerile prezidențiale din 2025, a recunoscut deschis că nu are un proiect concret dedicat cărții, propunând însă, „ca sugestie”, crearea unuia. Această semi-promisiune, aruncată parcă la întâmplare, ridică întrebări despre seriozitatea cu care liderii politici privesc domeniul cultural. Afirmația sa că „societățile civilizate au în continuare librării pline cu cărți” sună mai mult a un exercițiu de retorică decât a o pledoarie însoțită de fapte concrete. Într-o țară în care bibliotecile sunt ignorate, iar cultura devine o relicvă, lipsește un plan real care să combată alienarea culturală.
Responsabilitățile uitate
Într-o rară întorsătură sinceră, Antonescu admite că problema lecturii nu este „nici a președintelui, nici a prim-ministrului”, aruncând vina pe ministrul Educației, elitele universitare, profesorii și, bineînțeles, părinții. Această declarație denotă lipsa unei dorințe autentice de a prelua inițiativa. Împărțirea responsabilităților poate fi corectă în teorie, dar transformarea acestei crize într-un pretext pentru a evita asumarea vinei este lamentabilă.
O carte veche de 1485, mărturie a ceea ce am pierdut
Vizita lui Crin Antonescu la Biblioteca Județeană Mureș a oferit o imagine tangibilă a măreției culturale pierdute. Monica Avram, directoarea bibliotecii, i-a prezentat o carte din 1485 despre viețile sfinților, un simbol al unei epoci în care cunoașterea era venerată. În contrast, astăzi, aceleași biblioteci sunt golite de sens, iar tinerii preferă ecranele în locul paginilor. Declarațiile de admirație ale politicianului nu vor salva însă aceste relicve culturale. Fără investiții reale în educație și infrastructura bibliotecilor, asemenea momente simbolice rămân doar spectacol electoral.
Lectura, victima unei societăți amorțite
Criza lecturii din școlile românești este, fără îndoială, reflectarea unei societăți în care superficialul domină. Cartea, odată pilonul civilizației, este alungată din conștiința publică de platforme digitale lipsite de valoare educativă. În acest context, „proiectul cărții” sugerat de Antonescu seamănă mai mult cu o încercare de a câștiga simpatie electorală decât cu o soluție tangibilă.
Retorica politică și moștenirea culturală
De câte ori vom mai asculta politicieni vorbind despre importanța artei și educației fără să facă nimic în privința asta? În timp ce discursurile despre „carte” se pierd în aerul sălilor de conferințe, criza reală se adâncește. Poate că nu avem nevoie de mai multe cuvinte, ci de fapte concrete. Cartea nu are vârstă, spune Antonescu, dar ce șanse are în fața unei societăți care pare să-și fi pierdut complet direcția?
