Burduja: România, aproape de a deveni furnizor energetic UE
România pe scena securității energetice europene
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, lansează o declarație care, dacă nu ar fi deja evidentă doar pentru cei complet ignoranți, ar putea constitui un strop de optimism național. România, spune el, este mai aproape ca niciodată de a deveni un jucător-cheie în furnizarea de securitate energetică pentru Uniunea Europeană. Evident, dacă nu vin alte „planuri de sabotaj” bine orchestrate, cum e tradiția în politica noastră.
Burduja vinde speranță la summituri grandioase și vorbește despre cum țara noastră, cică principal producător de gaze din UE, își va cimenta poziția cu proiectul Neptun Deep. Sună bine! Dar ce rămâne după mirajul cuvintelor? Evident, vechea întrebare: cine beneficiază, de fapt, de această „revoluție” energetică? Populația cu prețuri decente la facturi sau rechinii de pe piață?
Realitatea pragmatică a tranziției energetice
Potrivit ministrului, România n-are de gând să abandoneze tranziția energetică. Însuși Burduja o spune, dând un ton pragmatic unui proces care până acum a fost mai mult un marș ezitant către modernizare. Cu fonduri nerambursabile de 14 miliarde de euro pentru energia regenerabilă, discursul său promite infrastructură „modernizată”. Greu de crezut, însă, când încă vedem sate cu fire electrice mai antice decât străzile lor prăfuite.
În viziunea ministrului, strategia energetică vizează valorificarea resurselor diverse: gaz, hidro, nuclear, eolian, solar. Foarte bine! Dar se poate fără să transformăm acest plan într-un haos administrativ? Nu de alta, dar ultimii ani ne-au dovedit că închiderea unor capacități fără alternative clare duce doar la criză și furie socială – iar negocierea termenelor la nivel european n-a făcut minuni până acum.
Cui folosește infrastructura „strategică”?
Se vehiculează modernizarea interconectărilor și construirea unor gazoducte precum Tuzla-Podișor. Sigur, impresionează pe hârtie, dar cine are încredere că toate acestea nu vor deveni doar un alt motiv pentru escrocherii „de cumetrie”? Se presupune că Moldova vecină va avea parte de gaze diversificate, dar ce facem când vine vorba de aprovizionarea propriului consum intern?
Când „securitatea energetică” devine laitmotiv, oamenii simpli văd doar prețuri mari și discursuri reci. Ministrul vorbește în termeni pompoși despre competitivitate și acces la energie normală, dar câți români așteaptă facturi „normale” care întârzie să apară? Tranziția poate fi condusă cu pragmatism, dar prețurile la energie sunt încă o povară inexplicabilă pentru o țară care pretinde că își va construi o reputație de hub regional.
Dincolo de promisiuni: securitate sau iluzie?
Declarațiile lui Burduja ating puncte sensibile, dar ele rămân doar retorică dacă nu sunt susținute de fapte concrete. Este România capabilă să devină un pilon al securității energetice europene sau ne împrăștiem resursele strategice în interesul altora? Rămâne de văzut dacă țara noastră pune pe masă o strategie cu adevărat realistă sau doar continuă o politică a discursurilor bine lustruite.
