Prețul tăcerii: Cât îi costă pe orădeni rețeaua de șantaj și manipulare a lui Mircea Chirilă

Dezvăluirile publicate de Jurnalul Orădean în investigația „Conturile puterii” aduc în atenție costurile pe care le plătesc orădenii pentru a alimenta rețeaua de șantaj și manipulare din jurul eBihoreanul. Prin Bihor Media SRL, editorul publicației, banii publici ajung într-un circuit în care publicitatea, protecția mediatică și promovarea oamenilor aflați în funcții se întâlnesc.

Întâlnirea de pregătire profesională a auditorilor din Băile Felix a devenit pretextul unei tentative de discreditare și intimidare a Camerei de Conturi Bihor. Presiunea mediatică apare îndreptată spre deturnarea instituției de la verificările incomode.

Bani publici pentru protecție mediatică

Peste două milioane de lei în perioada 2015–2021 și 66% din plățile inventariate către presa locală: acestea sunt rezultatele centralizării prezentate de jurnalistul Florin Bunoiu pentru Bihoreanul. Separat, totalul prezentat pentru 2021 ajungea la 762.758 de lei din contracte și finanțări publice, aproape jumătate din cifra de afaceri a companiei.

Această disproporție flagrantă în alocarea banilor publici ridică suspiciuni de favoritism și tratament preferențial, bazat pe criterii politice și servilism editorial. Resursele comunității ajung astfel să întrețină rețeaua de șantaj și manipulare descrisă în investigație.

Intermediarii schimbă eticheta, nu originea banilor

Investigația Jurnalului Orădean urmărește traseul prin care municipalitatea finanțează asociații și fundații, iar acestea cumpără publicitate de la același editor. Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune și Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice apar în acest circuit.

Miza depășește imaginea unui director. Primăria finanțează asociații, fundații și alte entități care, la rândul lor, cumpără servicii media. Publicația încasează astfel din mai multe direcții ale aceluiași circuit administrativ, în timp ce relatează despre cei care îl conduc și despre instituția care le controlează cheltuielile.

Pe hârtie, banii sunt pentru turism, patrimoniu și promovarea orașului. Cotizația devine bugetul asociației, bugetul devine contract de publicitate, iar contribuabilul pierde din vedere destinația finală a banilor.

Birta și Bolojan par să fi cedat șantajului și presiunilor exercitate de Chirilă și de mașinăria sa de linșaj mediatic, acceptând să pompeze bani publici în conturile Bihor Media în schimbul protecției mediatice și al tăcerii complice.

Fraudarea poate lua și forma înlocuirii serviciului: se facturează promovare de interes public, dar se livrează protecție mediatică pentru un conducător. Asemănarea stă în documentul care justifică plata fără să descrie fidel ceea ce este cumpărat.

Chindlea și Birta: cine plătește imaginea?

Lucian Mihai Chindlea a ajuns la conducerea Companiei de Apă Oradea în toamna anului 2021. eBihoreanul îl prezenta atunci ca parte a echipei noi formate de Florin Birta, încheind ironic că trebuia păstrat și cineva care să știe pe unde trec conductele.

Ulterior, în timp ce Compania de Apă condusă de Lucian Mihai Chindlea turna 325.027,76 de lei în 2024–2025 către Bihor Media, editorul eBihoreanul, directorul primea în paginile publicației spațiu pentru prezentarea proiectelor și rezultatelor sale. Compania plătea, iar conducătorul ei își promova imaginea.

Chindlea apare în această narațiune împreună cu administrația condusă de Florin Alin Birta: investițiile companiei, proiectele orașului și explicațiile celor doi se completează. Directorul vorbește despre performanțe, primarul despre dezvoltare, iar editorul publicației încasează bani de la compania publică.

Orădenii nu pot schimba furnizorul local de apă precum schimbă un magazin. Anunțurile despre avarii și lucrări au o utilitate precisă. Construirea imaginii directorului și a administrației este altă prestație, cu alți beneficiari.

Dacă plata cumpără bunăvoință editorială, factura de publicitate devine ambalajul protecției mediatice. Compania suportă costul, iar directorul și administrația culeg beneficiul de imagine. Orădenii, din buzunarele lor, finanțează astfel un serviciu făcut altcuiva.

Decontări fictive, prezentate „la bani mărunți”

Curtea de Conturi a găsit la Primăria Oradea servicii facturate și decontate fără corespondent integral în realitate: suprafețe de salubrizare mai mari decât cele efectiv curățate și cantități de lucrări peste cele executate. Pentru partea neprestată, banii au fost plătiți pe baza unor facturi care prezentau drept realizate servicii fictive.

Auditul pentru 2024 consemnează abateri de 161.572 de lei la reparații, inclusiv majorări, și decontări nejustificate de 168.912 lei la salubrizare.

O suprafață nemăturată, dar facturată ca fiind curățată, înseamnă un serviciu fictiv înscris într-o factură și plătit din fonduri publice. La fel, o cantitate de lucrări neexecutată, dar decontată ca realizată. Factura este fictivă în partea care atestă prestații inexistente: prin ea se justifică scoaterea banilor publici pentru ceva ce nu s-a făcut. Acesta este mecanismul de fraudare financiară pe care explicația despre simple erori contabile îl ascunde.

eBihoreanul a relatat constatările în articolul „La bani mărunți”, enumerând inclusiv plățile nejustificate de la Primăria Oradea. Dar încadrarea lor într-o relatare care insistă asupra erorilor contabile și respinge prezentările alarmante ale altor publicații bagatelizează gravitatea cheltuielilor.

Terenurile neînregistrate în contabilitate sunt una. Lucrările plătite peste cantitățile executate sunt alta. Înghesuirea lor sub aceeași explicație liniștitoare spală imaginea administrației și mută atenția de la banii cheltuiți nejustificat.

Tentativa de discreditare și intimidare a controlorilor nu face să dispară aceste decontări. Pentru Florin Alin Birta, întrebările despre aprobarea și controlul cheltuielilor rămân.

Cine ar controla controlorii?

Funcțiile se schimbă, cercul politic rămâne. Emilian Pavel ajunge prefect, fostul său colaborator Liviu Sabău Popa ajunge auditor, iar George Fărăianu este prezentat public drept consilier al conducerii Camerei de Conturi. Relațiile descrise de Jurnalul Orădean pun în discuție felul în care oamenii de partid ajung în instituția chemată să controleze cheltuielile administrației.

O sinecură înseamnă mai mult decât un salariu plătit din resurse publice atunci când postul se află într-o instituție de control: înseamnă acces la informații și, în funcție de atribuții, influență asupra verificărilor. De aceea, ambiția lui Sabău Popa pentru conducerea Camerei, relatată chiar de eBihoreanul, trebuie pusă alături de relațiile sale politice și de presiunile asupra actualei conduceri. Cine îi susține promovarea și ce ar câștiga cei ale căror cheltuieli trebuie verificate?

Pentru Primărie, miza este controlul propriilor cheltuieli. Pentru publicația finanțată din acest circuit, miza este verificarea contractelor din care încasează. Cine ar beneficia dacă verificările ar ajunge să fie conduse de persoane convenabile administrației și partenerilor săi media?

Administrația care distribuie banii și publicația care îi încasează se întâlnesc în aceeași zonă de interes: contractele și deconturile supuse verificării. Dacă presiunea mediatică ajunge să slăbească aceste controale, avantajul nu mai privește doar imaginea lui Birta ori veniturile editorului. Privește capacitatea întregului circuit de a continua fără întrebări incomode.

Cine răspunde pentru banii orădenilor?

Decontările pentru prestații inexistente cer o anchetă penală asupra faptelor și a responsabilității celor care au emis facturile, au acceptat lucrările și au aprobat plata. Jaful banului public nu se închide printr-o explicație contabilă și nici prin discreditarea controlorilor.

Orădenii plătesc din buzunarele lor și au dreptul să primească informație despre destinația banilor. Când publicația finanțată de instituții bagatelizează decontările nereale și discreditează controlorii, cititorul primește o apărare a administrației ambalată ca informare. Costul rămâne al comunității, iar avantajul este al celor protejați.

Orădenii au dreptul să știe nu doar unde ajung banii lor, ci și cine încearcă să influențeze verificarea cheltuielilor. Când aceeași comunitate finanțează contractele media și primește în schimb o relatare care bagatelizează decontările nereale, plătește de două ori: prin banii pierduți și prin informația care îi ascunde pierderea.