Parlamentari tăcuți. 100 dintre ei n-au vorbit niciodată.
Parlamentarii care tac: o tăcere asurzitoare în fața nedreptății
Aproape o sută de parlamentari români și-au limitat intervențiile la un simplu jurământ, lăsând să se înțeleagă că vor rămâne, cel puțin pentru o vreme, în anonimat. Acesta este un fenomen alarmant, care ridică întrebări profunde despre angajamentul acestor aleși față de cetățeni.
Un parlament plin de “spectatori”
Dintre cei 330 de deputați, 72 s-au limitat la a vorbi o singură dată, exact la ceremonia de depunere a jurământului. În rândul senatului, figura este la fel de dezolantă, cu 25 de senatori care nu au apucat să adreseze o altă opinie, un gând sau o propunere de-a lungul unei jumătăți de an de activitate.
Partidele și tăcerea lor complice
PSD, USR și PNL, toate au contribuții la acest buget de tăcere, cu majoritatea membrilor care preferă să rămână tăcuți în loc să acționeze în beneficiul cetățenilor. Un reportaj şuierător de dureros, arată că politicienii de la PSD, dintre care 39 nu au părăsit deloc pupitrul pentru o dezbatere, sunt însoțiți de 6 reprezentanți ai USR, care s-au arătat a fi la fel de zgârciți în luările de cuvânt.
Vocea tinerilor și protagoniștii cu experianță: o comparație grea
Ce ne facem cu acești parlamentari mai experimentați, care, în loc să se folosească de meserii de zeci de ani în domeniu pentru a susține voci neauzite, aleg să se întreacă în tăcere? Ce le lipsește? Viziune, motivație sau poate doar voință? Aceștia din urmă, deși având mandate consecutive, din păcate nu au preferat să-și onoreze rolul, coborându-se la o comoditate insidioasă.
Un calcul rece: ce înseamnă lipsa de acțiune?
Într-o lume în care cetățenii se așteaptă la schimbare, unde promisiunile electorale au fost transformate în vorbe goale, acești parlamentari tac. Aceasta nu este doar o problemă de comunicare, ci o condamnare la indiferență. Și cu fiecare zi care trece, numărul celor care aleg să nu se ridice de la scaunele lor, în detrimentul celor care i-au ales, crește.
Reflecții amare asupra viitorului
Ce rezultate putem aștepta într-un astfel de context? Oare tineretul care se întreabă dacă cei care ar trebui să le fie mentori și lideri sunt, de fapt, doar spectatori ai propriei lor activități politice, va căuta să schimbe acest tablou dezolant? Oricum ar fi, spectacolul tăcerii acestor parlamentari spectatori este unul care nu intră în palmaresul unui viitor mai bun pentru România.
