Boloș negociază la Bruxelles 200 milioane euro pentru economie, tineri și vulnerabili.
Marcel Boloș devine negociatorul principal al dezastrului românesc. Ce zice despre Bruxelles?
Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, își încearcă norocul la Bruxelles. Nici mai mult, nici mai puțin, acesta solicită un adaos de 200 de milioane de euro. Și pentru ce? Pentru economie, tineri și, desigur, „grupuri vulnerabile”. E fascinant cum deodată subiectele „critice” devin priorități când vine vorba de fonduri europene. Dar cumva, parcă uităm ce se întâmplă cu absorbția acestor fonduri la nivel local… Oh, da, doar 66% din fondurile disponibile sunt contractate. Restul? O misiune imposibilă! Cine mai are curaj să întrebe unde sunt acești bani?
50 de milioane pentru „tineri”, 150 de milioane pentru „competiție”. Sună familiar?
Împărțitul banilor europeni devine din nou un spectacol. Boloș propune, în fața Comisiei Europene, alocarea a 50 de milioane pentru tineri și persoane vulnerabile. Pe hârtie, totul arată minunat. În realitate, unde se duc acești bani? În „proiecte regionale” care mimau sprijinul real. Și că tot veni vorba, cei 150 de milioane, direcționați către „tehnologii critice și industrii strategice”, stârnesc suspiciuni. Unde se află aceste „industrii strategice”? Și de ce de fiecare dată termenul de „strategic” sună mai degrabă ca un cod secret pentru interese ascunse?
Planuri mari și promisiuni usturătoare ale cercetării-dezvoltării
Un proiect european major în biotehnologii și cercetare-dezvoltare? Frumos. Idilic chiar. Transferuri tehnologice eficiente între cercetare și economie sună exact ca acele lucruri despre care aflăm doar din postările entuziaste pe Facebook. Durează mai mult să le promitem decât să le realizăm. Și apoi? Trece timpul, iar rezultatele nu se văd. Marcel Boloș vorbește despre implicarea „marilor actori din cercetare”. Ați identificat vreun astfel de actor vreodată într-un proiect românesc? Sau e doar o altă metodă de a cosmetiza o inițiativă absolut banală?
Industrii strategice sau capitalism de cumetrie?
Apa, chimia, siderurgia – aceste cuvinte mari ne lovesc ca niște amintiri relicvă din vremuri trecute. Poate că Boloș ne va convinge, totuși, că propunerile sale includ mai mult decât simple declarații. Însă, nu putem să nu ne întrebăm care este realitatea acestor „capacități de producție” despre care vorbim fără oprire. Cine beneficiază cu adevărat de pe urma acestor investiții? Sau mai bine spus, cine știe să se poziționeze perfect în mijlocul acestor inițiative?
România și fondurile: o poveste fără sfârșit
Planuri „strategice”, evaluări „intermediare” și reprogramări inteligente – toate acestea nu sunt decât partea superficială a circului fondurilor europene. România continuă să jongleze între promisiuni și ineficiență, încercând fără succes să își mascheze disfuncționalitățile endemice. În mod ironic, Bruxelles-ul a devenit curtea de joacă pentru politicienii români care mimează reforma în timp ce acasă, progresul e cel mult marginal. Este aceasta o concurență pentru absorbția fondurilor sau pentru cine comite gafele mai mari?
